Convenția de la Haga din 1961

Textul Convenției de la Haga privind Apostila (traducere)

Aceasta este o convenție adoptată în 1961, care elimină cerința de legalizare a documentelor oficiale străine pentru țările semnatare ale Convenției.

Lista țărilor semnatare ale Convenției de la Haga este în continuă creștere, include țări de pe diferite continente ale planetei și la data de 20 iunie 2022 – 165 de țări. Toate țările din Europa – de vest și de est – s-au alăturat Convenției de la Haga.

Apostila a fost introdusă în țările care au semnat Convenția privind Apostila din 1961 la diferite date. La fiecare 3-4 ani, 2-3 țări se alătură convenției.

Ultima țară care s-a alăturat Convenției a fost Pakistanul (la 1 iulie 2022).

Conform Convenției de la Haga, apostila definește gradul de încredere relativă între două țări cu privire la autenticitatea și acuratețea documentelor traduse.

Trebuie menționat că se lucrează în mod constant la Apostila pentru îmbunătățirea procedurii, transparența acesteia și informarea populației țărilor care fac parte din convenție.

În special, ultima reuniune a Comisiei Speciale privind aplicarea practică a Apostilei a avut loc între 5-8 octombrie 2021. Una dintre problemele examinate de comisie a fost formatul apostilelor multilingve.

Textul convenției privind Apostila

CONVENȚIE CARE ABROGĂ CERINȚA DE LEGALIZARE A DOCUMENTELOR OFICIALE STRĂINE

(Încheiată la 5 octombrie 1961)

Statele care au semnat prezenta Convenție, dorind să abroge cerința de legalizare diplomatică sau consulară a documentelor oficiale străine,

Au decis să încheie o Convenție în acest sens și au convenit asupra următoarelor prevederi:

Articolul 1

Prezenta Convenție se aplică documentelor oficiale care au fost întocmite pe teritoriul unui Stat Contractant și care trebuie prezentate pe teritoriul altui Stat Contractant.

În scopurile prezentei Convenții, documentele oficiale sunt considerate a fi:

a) documente emise de un organ sau un funcționar legat de instanțele judecătorești sau tribunalele statului, inclusiv cele emise de un procuror, un secretar de instanță sau un executor judecătoresc;

b) documente administrative;

c) documente notariale;

d) certificate oficiale care sunt aplicate pe documente semnate de persoane în calitatea lor personală, cum ar fi certificatele oficiale privind înregistrarea unui document sau faptul că acesta exista la o anumită dată, precum și certificatele oficiale și notariale ale semnăturilor.

Cu toate acestea, prezenta Convenție nu se aplică:

a) documentelor întocmite de agenți diplomatici sau consulari;

b) documentelor administrative care se referă direct la operațiuni comerciale sau vamale.

Articolul 2

Fiecare Stat Contractant exonerează de legalizare documentele la care se aplică prezenta Convenție și care trebuie prezentate pe teritoriul său. În scopurile prezentei Convenții, prin legalizare se înțelege doar formalitatea prin care agenții diplomatici sau consulari ai țării în care trebuie prezentat documentul certifică autenticitatea semnăturii, calitatea în care a acționat persoana care a semnat documentul și, după caz, autenticitatea sigiliului sau ștampilei cu care este sigilat.

Articolul 3

Singura formalitate care poate fi necesară pentru a certifica autenticitatea semnăturii, calitatea în care a acționat persoana care a semnat documentul și, dacă este necesar, autenticitatea sigiliului sau ștampilei cu care este sigilat, este adăugarea unui certificat, descris în articolul 4, emis de autoritatea competentă a statului de unde provine documentul.

Cu toate acestea, respectarea formalităților menționate în paragraful precedent nu poate fi necesară dacă fie legile, regulile sau practica în vigoare în statul în care a fost emis documentul, fie un acord între două sau mai multe State Contractante le-au abrogat sau simplificat, sau scutesc documentul de la sine de la legalizare.

Articolul 4

Certificatul menționat în primul paragraf al articolului 3 este plasat pe documentul în sine sau pe un „alăturat”; acesta este întocmit în forma modelului anexat la prezenta Convenție.

Cu toate acestea, acesta poate fi întocmit în limba oficială a autorității care l-a emis. Termenii standard care apar în acesta pot fi, de asemenea, într-o altă limbă. Titlul „Apostilă (Convenția din 5 octombrie 1961)” trebuie să fie în limba franceză.

Articolul 5

Certificatul este emis la cererea persoanei care a semnat documentul sau a oricărui titular.

Când este completat corect, acesta certifică autenticitatea semnăturii, rolul în care a acționat persoana care a semnat documentul și, dacă este necesar, autenticitatea sigiliului sau ștampilei cu care este sigilat.

Semnătura, sigiliul și ștampila pe certificat sunt scutite de orice certificare.

Articolul 6

Fiecare Stat Contractant desemnează, în conformitate cu funcția sa oficială, autoritățile care sunt competente să emită certificatul menționat în primul paragraf al articolului 3.

Acesta notifică această desemnare Ministerului Afacerilor Externe al Țărilor de Jos în momentul depunerii instrumentului său de ratificare sau a documentului de aderare sau a declarației sale de extindere. De asemenea, notifică orice modificare a autorităților desemnate.

Articolul 7

Fiecare dintre autoritățile desemnate în conformitate cu Articolul 6 trebuie să țină un registru sau un fișier în care să înregistreze certificatele emise, indicând:

a) numărul și data certificatului,

b) numele persoanei care a semnat documentul public și funcția în care a acționat, iar în cazul documentelor nesemnate – numele autorității care a aplicat sigiliul sau ștampila.

La cererea unei persoane interesate, autoritatea care a emis certificatul verifică dacă informațiile din certificat corespund cu datele din registrul sau fișier.

Articolul 8

Dacă un tratat, o convenție sau un acord între două sau mai multe State Contractante conține prevederi care impun îndeplinirea anumitor formalități pentru certificarea semnăturii, sigiliului sau ștampilei, prezenta Convenție are prioritate față de aceste prevederi numai în cazul în care aceste formalități sunt mai stricte decât formalitățile menționate în Articolele 3 și 4.

Articolul 9

Fiecare Stat Contractant ia măsurile necesare pentru a preveni legalizarea de către agenții săi diplomatici sau consulari în cazurile în care prezenta Convenție prevede excepții.

Articolul 10

Prezenta Convenție este deschisă pentru semnare de către statele reprezentate la cea de-a noua sesiune a Conferinței de la Haga privind dreptul internațional privat, precum și Islanda, Irlanda, Liechtenstein și Turcia. Aceasta este supusă ratificării, iar instrumentele de ratificare sunt depuse la Ministerul Afacerilor Externe al Țărilor de Jos.

Articolul 11

Prezenta Convenție intră în vigoare la a șaizeci de zile după depunerea celei de-a treia instrumente de ratificare menționate în al doilea paragraf al articolului 10.

Convenția intră în vigoare pentru fiecare stat care a semnat-o și care o ratifică ulterior, la a șaizeci de zile după depunerea instrumentului său de ratificare.

Articolul 12

Orice stat care nu este menționat în articolul 10 poate adera la prezenta Convenție după intrarea sa în vigoare în conformitate cu primul paragraf al articolului 11. Documentul de aderare este depus la Ministerul Afacerilor Externe al Țărilor de Jos.

O astfel de aderare are efect numai în ceea ce privește relațiile dintre statul aderent și acele State Contractante care nu au ridicat obiecții împotriva aderării sale în termen de șase luni de la primirea notificării menționate la litera d) a articolului 15. Orice obiecție la o astfel de aderare trebuie să fie notificată Ministerului Afacerilor Externe al Țărilor de Jos.

Convenția intră în vigoare în relațiile dintre statul aderent și statele care nu au ridicat obiecții împotriva aderării sale, la a șaizeci de zile după expirarea perioadei de șase luni menționate în paragraful anterior.

Articolul 13

Orice stat poate declara în momentul semnării, ratificării sau aderării că prezenta Convenție se aplică tuturor teritoriilor pentru relațiile internaționale ale cărora este responsabil, sau unuia sau mai multora dintre acestea. O astfel de declarație intră în vigoare la data intrării în vigoare a Convenției pentru statul respectiv.

Orice astfel de extindere ulterioară trebuie notificată Ministerului Afacerilor Externe al Țărilor de Jos.

Când declarația de extindere este făcută de un stat care a semnat și a ratificat Convenția, aceasta intră în vigoare pentru teritoriile respective în conformitate cu articolul 11. Când declarația de extindere este făcută de un stat care a aderat, Convenția intră în vigoare pentru teritoriile respective în conformitate cu articolul 12.

Articolul 14

Prezenta Convenție rămâne în vigoare timp de cinci ani de la data intrării sale în vigoare în conformitate cu primul paragraf al articolului 11, chiar și pentru statele care au ratificat-o sau au aderat la ea ulterior.

Dacă nu a avut loc nicio denunțare, Convenția este reînnoită tacit la fiecare cinci ani.

Orice denunțare trebuie notificată Ministerului Afacerilor Externe al Țărilor de Jos cu cel puțin șase luni înainte de expirarea perioadei de cinci ani.

Aceasta poate fi limitată la anumite teritorii la care se aplică Convenția.

Denunțarea va avea efect numai în ceea ce privește statul care a notificat-o. Convenția rămâne în vigoare pentru celelalte State Contractante.

Articolul 15

Ministerul Afacerilor Externe al Țărilor de Jos notifică statele menționate în articolul 10 și statele care au aderat în conformitate cu articolul 12 cu privire la următoarele:

a) notificările menționate în al doilea paragraf al articolului 6;

b) semnăturile și ratificările menționate în articolul 10;

c) data intrării în vigoare a prezentei Convenții în conformitate cu primul paragraf al articolului 11;

d) aderările și obiecțiile menționate în articolul 12 și data la care aceste aderări intră în vigoare;

e) extinderile menționate în articolul 13 și data la care acestea intră în vigoare;

f) denunțările menționate în al treilea paragraf al articolului 14.

În mărturia a ceea ce precede, semnatarii de mai jos, fiind în mod corespunzător autorizați, au semnat prezenta Convenție.

Făcut la Haga, la 5 octombrie 1961, în limba franceză și engleză, textul în limba franceză având prioritate în caz de divergențe între cele două texte, într-un singur exemplar, care va fi depus în arhivele guvernului Țărilor de Jos și a cărui copie certificată va fi trimisă pe canalele diplomatice fiecărui stat reprezentat la cea de-a noua sesiune a Conferinței de la Haga privind dreptul internațional privat, precum și Islandei, Irlandei, Liechtensteinului și Turciei.